A bowl of whisked green matcha tea served during a Japanese tea ceremony, an example of ritual form

De ce funcționează ritualurile: ce face forma chiar și fără credință

Un ritual este o succesiune fixă de acțiuni îndeplinite cu grijă, al cărei sens stă mai puțin în ceea ce realizează fiecare pas și mai mult în forma însăși. Acest articol analizează de ce funcționează ritualurile, ce susține cercetarea, ce nu a rezistat verificării și de ce forma poate ajuta chiar și oamenii care nu cred în nimic anume.

Anunțați unui grup de oameni că peste câteva minute vor trebui să țină un discurs în public, apoi dați-i fiecăruia un obiect obișnuit și rugați-l să-l curețe. Mișcărilor lor li se întâmplă ceva curios. Într-un experiment publicat în Current Biology în 2015, Martin Lang, Dimitris Xygalatas și colegii lor au folosit captarea mișcării pentru a compara participanții anxioși cu alții mai calmi care îndeplineau exact aceeași sarcină. Grupul anxios curăța într-un mod mai repetitiv, mai rigid, mai redundant: aceleași gesturi, iar și iar, dincolo de ceea ce era necesar pentru obiect (Lang et al., 2015).

Nimeni nu le spusese să îndeplinească un ritual. Corpurile lor au ajuns acolo de la sine.

Această mică descoperire deschide o întrebare mare. În toate culturile, oamenii înconjoară nașterile, morțile, mesele, trecerile și începuturile cu succesiuni fixe de gesturi care, luate unul câte unul, nu produc nimic. De ce continuăm să le facem? Și de ce par să-i ajute pe oameni care nu împărtășesc credințele ce le dădeau odinioară sens? Aceasta este întrebarea despre de ce funcționează ritualurile, iar răspunsul este mai interesant, și mai modest, decât lasă să se înțeleagă multe relatări populare.

În acest articol

  1. Definiții: ritual, obicei, rutină
  2. Ce spune cercetarea
  3. Anatomia unui ritual care ajută: șase elemente
  4. Întorsătura onestă: un studiu celebru care nu a rezistat
  5. De ce funcționează forma fără credință: patru ipoteze
  6. Riscurile, spuse cu onestitate
  7. Formă fără decor: cum funcționează Ad Unum
  8. Șase întrebări pentru orice ritual
  9. Concluzie
  10. Întrebări frecvente
  11. Surse

Definiții: ritual, obicei, rutină

Cuvântul „ritual” este folosit vag, pentru orice, de la cafeaua de dimineață până la o încoronare. Definițiile clare mențin discuția onestă. Fiecare dintre cele de mai jos este de sine stătătoare.

Ritual: o succesiune predefinită de acțiuni, adesea repetată, caracterizată prin formalitate și prin faptul că pașii săi nu sunt legați direct de un rezultat practic. În literatura psihologică, ritualurile sunt descrise ca rigide, repetitive și „opace cauzal” (Hobson et al., 2018).

Obicei: un comportament declanșat automat de un context, învățat prin repetiție și recompensă, care se desfășoară cu puțină atenție conștientă. Obiceiurile servesc unui scop; ritualurile nu au nevoie să o facă (Wood & Rünger, 2016).

Rutină: un ansamblu ordonat de acțiuni practice repetate din motive de eficiență, precum o listă de verificare înaintea unui zbor. O rutină devine asemănătoare unui ritual atunci când oamenii îi păstrează forma chiar și acolo unde eficiența nu o mai cere.

Opacitate cauzală: proprietatea unei acțiuni a cărei legătură cu efectul ei nu poate fi văzută. A aprinde o lumânare pe un tort aniversar nu produce încă un an de viață; sensul este purtat de formă, nu de mecanică.

Atitudine rituală: tendința, observată la copii și la adulți, de a interpreta o acțiune ca fiind semnificativă și convențională, nu practică, atunci când pașii ei sunt opaci și repetați întocmai (Kapitány & Nielsen, 2015).

Ad Unum: abordarea educațională și experiențială a Reconnective Academy International, construită în jurul conștientizării și al ideii de unitate. Aflați mai multe pe pagina Ad Unum.

Ad Unum Experience: cursul experiențial al Reconnective Academy International, un parcurs educațional de conștientizare oferit în grup. Este educațional și nu este un tratament.

Ad Unum Energy Healing: cursul Academiei despre practici energetice pentru stare de bine și conștientizare, prezentat ca fiind complementar și niciodată ca substitut al îngrijirii medicale sau psihologice. Puteți găsi datele actuale pe pagina cursurilor.

Ce spune cercetarea

Multă vreme, ritualurile au aparținut antropologiei și teologiei. În ultimii cincisprezece ani, psihologia experimentală a început să le studieze în laborator, cu toate avantajele și limitele pe care le presupune acest lucru. Cea mai utilă hartă provine dintr-o sinteză din 2018 publicată în Personality and Social Psychology Review de Nicholas Hobson, Juliana Schroeder, Jane Risen, Dimitris Xygalatas și Michael Inzlicht. Autorii propun ideea că ritualurile acționează simultan pe trei niveluri: ajută la reglarea emoțiilor, îi ajută pe oameni să atingă obiective legate de performanță și construiesc legături sociale (Hobson et al., 2018).

Incertitudinea și impulsul de a repeta

Experimentul cu curățatul descris la început se înscrie într-un tipar mai larg. Când o situație este incertă și nu poate fi controlată, oamenii tind să producă un comportament mai structurat, mai repetitiv. Interpretarea propusă de autori este că o succesiune previzibilă de acțiuni îi oferă minții ceva ce poate controla atunci când situația de ansamblu îi scapă. Ritualul nu rezolvă discursul; le dă o formă următoarelor cinci minute (Lang et al., 2015).

Merită remarcat acest lucru, pentru că răstoarnă o presupunere obișnuită. Ne gândim adesea la ritualuri ca la un produs al credinței: întâi credem, apoi acționăm. Aici ordinea pare să fie inversă. Corpul se îndreaptă mai întâi spre formă; sensul poate veni mai târziu sau niciodată.

Pierdere și doliu

Michael Norton și Francesca Gino au raportat în 2014 că oamenii cărora li s-a cerut să-și amintească un ritual îndeplinit după o pierdere, sau care au îndeplinit un ritual nou după o dezamăgire în laborator, au declarat mai puțină suferință și un sentiment mai puternic de control (Norton & Gino, 2014). Interesant este că multe dintre ritualurile descrise de oameni erau personale și private, nu religioase: ascultarea unui anumit cântec, vizitarea unui loc, păstrarea unui obiect.

Descoperirea este plauzibilă și în acord cu ceea ce antropologii scriu de un secol. Totuși, ea trebuie citită cu prudență, dintr-un motiv la care vom ajunge mai jos, în întorsătura onestă.

Atenție și savurare

Un studiu din 2013 publicat în Psychological Science de Kathleen Vohs și colegii săi le-a cerut participanților să îndeplinească un scurt ritual înainte de a mânca ciocolată sau morcovi: despachetare, rupere, respectarea unei ordini stabilite. Cei care au îndeplinit ritualul au declarat că s-au bucurat mai mult de mâncare, iar efectul părea să depindă de un interval între ritual și consum și de implicarea personală (Vohs et al., 2013). Mecanismul propus este atenția: un ritual încetinește momentul și îi face pe oameni mai prezenți față de ceea ce urmează.

Apartenență

Ritualurile sunt și o tehnologie socială. În timpul festivalului Thaipusam din Mauritius, Xygalatas și colegii săi au comparat participanții la un ritual cu grad mare de suferință cu cei dintr-un ritual cu grad redus de suferință. Cei care au luat parte la ritualul mai solicitant, precum și cei care l-au privit, au donat ulterior mai mulți bani la o colectă pentru templu, iar cu cât participanții raportau mai multă durere, cu atât dădeau mai mult (Xygalatas et al., 2013). Efortul comun și forma comună par să-i lege pe oameni între ei. Vom vedea mai jos că această putere taie în ambele direcții.

Cum judecăm dacă un ritual „funcționează”

Cristine Legare și André Souza le-au cerut unor oameni din Brazilia să evalueze eficacitatea unor remedii rituale tradiționale (simpatias) cu caracteristici variate. Oamenii considerau un ritual mai eficient atunci când avea mai multe proceduri repetate, mai mulți pași, un moment precizat și elemente religioase, indiferent de existența vreunui mecanism plauzibil (Legare & Souza, 2012). Kapitány și Nielsen au găsit un efect înrudit: când o acțiune este opacă și repetată întocmai, observatorii nu se mai întreabă la ce servește și încep să o trateze ca pe ceva semnificativ (Kapitány & Nielsen, 2015).

Aceste două studii sunt importante pentru oricine îi învață sau îi îndrumă pe alții. Ele arată că mintea noastră atribuie putere formei înseși: numărului de pași, preciziei, momentului. Această intuiție îi poate sprijini pe oameni. Poate fi și exploatată.

Ritualul nu este obicei

Sinteza lui Wendy Wood și Dennis Rünger asupra cercetărilor despre obiceiuri descrie obiceiurile ca asocieri context-răspuns care se desfășoară automat și devin insensibile la rezultatele lor (Wood & Rünger, 2016). Un ritual împărtășește repetiția, dar diferă într-un punct esențial: cere atenție în loc să o înlocuiască. Spălatul pe dinți pe pilot automat este un obicei. O pauză înaintea mesei pentru a privi masa este mai aproape de un ritual. Diferența nu stă în gest; stă în locul în care se află mintea în timp ce gestul are loc.

O idee veche, văzută din perspectiva filosofiei

Gândul că forma îl modelează pe cel care o îndeplinește este mult mai vechi decât psihologia. În tradiția confucianistă, li, tradus adesea prin „cuviință rituală”, cuprinde deopotrivă ceremoniile și politețea de zi cu zi și este înțeles ca un mod de a educa simțirea și caracterul prin practică, nu prin doctrină (Stanford Encyclopedia of Philosophy, „Confucius”). Nu se devine mai întâi respectuos pentru ca apoi să se facă plecăciunea; plecăciunea, repetată cu grijă, ajută la a deveni respectuos. Cercetarea contemporană nu dovedește această viziune, dar este remarcabil de compatibilă cu ea.

Anatomia unui ritual care ajută: șase elemente

Punând laolaltă descoperirile, se poate descrie ce au în comun majoritatea ritualurilor care ajută. Nu sunt reguli pentru inventarea de ceremonii; sunt o lentilă prin care se poate recunoaște ce se întâmplă atunci când o formă îi sprijină pe oameni.

  1. Un început clar. Ceva marchează pragul: un cuvânt, o schimbare de postură, un moment de liniște. Mintea învață că „acum” este diferit de „înainte”. Acest lucru se leagă de nivelul reglării emoționale descris de Hobson și colegii săi.
  2. O succesiune fixă. Pașii au loc de fiecare dată în aceeași ordine. Previzibilitatea reduce povara deciziei, exact ceea ce caută mințile anxioase (Lang et al., 2015).
  3. Forma prețuită pentru ea însăși. Cel puțin unii pași nu sunt justificați de rezultatul lor practic. Această opacitate cauzală activează atitudinea rituală și transformă o acțiune într-un act (Kapitány & Nielsen, 2015).
  4. Atenția pe pasul prezent. Spre deosebire de un obicei, un ritual îi invită pe oameni să fie acolo unde se află. Aici se află mecanismul plauzibil din spatele descoperirilor despre savurare (Vohs et al., 2013).
  5. Repetiția în timp. Un ritual capătă greutate atunci când revine. Fiecare repetiție poartă amintirea celor anterioare, de aceea un gest simplu poate deveni, de-a lungul anilor, încărcat de sens.
  6. Un final clar, adesea împărtășit. Ceva marchează ieșirea și îi readuce pe oameni la viața obișnuită. Când sunt prezenți și alții, finalul are martori, iar experiența devine parte dintr-o poveste comună (Xygalatas et al., 2013).

Observați ce lipsește din această listă: obiecte speciale, cuvinte anume, credința într-un mecanism ascuns. Pot face parte dintr-un ritual. Nu par să fie ceea ce îl face să ajute.

Întorsătura onestă: un studiu celebru care nu a rezistat

Articolele de popularizare despre ritualuri citează adesea un studiu în care participanții îndeplineau un ritual scurt și arbitrar înainte de a cânta în fața unor necunoscuți sau de a rezolva o sarcină de matematică și, potrivit celor raportate, se simțeau mai puțin anxioși și aveau performanțe mai bune. A fost publicat în 2016 în Organizational Behavior and Human Decision Processes cu titlul „Don’t stop believing: Rituals improve performance by decreasing anxiety”. În 2024, revista l-a retras (notificare de retragere, OBHDP, 2024).

Asta nu înseamnă că ritualurile nu reduc anxietatea. Înseamnă că una dintre cele mai citate dovezi în favoarea acestei afirmații nu mai poate fi folosită și că mai multe descoperiri înrudite provin dintr-un grup restrâns de laboratoare, cu eșantioane modeste, și nu au fost încă replicate pe scară largă. Studiile despre doliu și savurare citate mai sus nu au fost retrase, dar aparțin aceleiași literaturi tinere și merită aceeași prudență.

Ceea ce rămâne solid este mai modest și, poate, mai util:

  • anxietatea și incertitudinea îi împing pe oameni spre comportamente repetitive și structurate (Lang et al., 2015);
  • oamenii atribuie eficacitate formei înseși: pași, repetiție, moment (Legare & Souza, 2012);
  • ritualurile comune și solicitante sunt asociate cu legături de grup mai puternice (Xygalatas et al., 2013);
  • cadrul teoretic al reglării emoționale, al stărilor de obiectiv și al legăturii sociale este coerent și testabil (Hobson et al., 2018).

O notă pe margine despre credință. În 2010, Ted Kaptchuk și colegii săi au publicat un mic studiu randomizat în care pacienților cu sindromul colonului iritabil li s-a spus deschis că primesc pastile placebo și care, cu toate acestea, au raportat o ameliorare în comparație cu absența tratamentului (Kaptchuk et al., 2010). Este un singur studiu, pentru o singură afecțiune, și nu este un argument pentru înlocuirea vreunei forme de îngrijire. Este menționat aici doar pentru că se adaugă unei teme recurente: actul structurat de a face ceva cu grijă poate conta chiar și atunci când nimănui nu i se cere să creadă în el.

A spune toate acestea deschis nu este o slăbiciune a argumentului. Este argumentul însuși. O practică ce îi respectă pe oameni le spune ce se știe, ce este doar un indiciu și ce a căzut.

De ce funcționează forma fără credință: patru ipoteze

Mulți oameni se simt astăzi departe de tradițiile care dădeau sens ritualurilor și, totuși, descoperă că unele forme îi ajută. De ce? Iată patru ipoteze, de la cea mai mecanică la cea mai relațională. Ele nu se exclud reciproc.

  1. Structura reduce incertitudinea. O succesiune fixă este o mică insulă de previzibilitate. Mintea nu are nevoie să creadă nimic despre ea; are nevoie doar să știe ce urmează. Aceasta este cea mai directă lectură a descoperirilor despre anxietate.
  2. Atenția primește o sarcină. Un ritual îi oferă atenției un obiect precis: acest pas, apoi următorul. Ruminația găsește mai puțin spațiu atunci când prezentul are o formă. Acesta este mecanismul plauzibil din spatele studiilor despre savurare.
  3. O limită marchează un înainte și un după. Doliul, tranzițiile și începuturile sunt grele în parte pentru că nu au margini. Un ritual trasează o margine. Fie că se crede sau nu în ceva dincolo, linia însăși îi ajută pe oameni să spună „aceea a fost atunci, aceasta este acum”.
  4. Ceilalți poartă o parte din greutate. Când o formă este împărtășită, individul nu mai este singur cu momentul. Grupul susține structura, iar apartenența face o parte din muncă. De aceea ritualurile colective par adesea mai puternice decât cele private și tot de aceea pot fi folosite abuziv.

Niciunul dintre aceste mecanisme nu cere credință. Toate cer grijă: atenție la pași, respect față de persoană, onestitate cu privire la scopul formei.

Riscurile, spuse cu onestitate

Forma este puternică, iar tot ce este puternic poate fi folosit abuziv. Iată principalele riscuri, fără dramatism.

Rigiditatea. Un ritual care ajută se poate transforma într-o regulă ce nu trebuie încălcată niciodată. Când omiterea unui pas provoacă neliniște, când succesiunea continuă să crească, când ocupă tot mai mult timp, ritualul nu mai este în slujba persoanei. Comportamentele repetitive persistente și chinuitoare merită atenția unui profesionist calificat; acest articol nu oferă un diagnostic.

Ritualul în locul îngrijirii. Un ritual poate însoți un moment dificil. Nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică și niciun ritual nu ar trebui prezentat ca și cum ar putea face acest lucru.

Puterea asupra grupului. Cercetările despre ritualurile comune arată că efortul comun creează legături puternice. Într-un context sănătos, aceasta înseamnă solidaritate. Într-unul nesănătos, același mecanism îi poate face pe oameni loiali unui lider mai degrabă decât propriei judecăți. Ritualurile solicitante, pașii secreți și angajamentele tot mai mari merită privite cu atenție.

Atribuirea magică. Așa cum au arătat Legare și Souza, tindem să credem că un ritual este mai eficient atunci când are mai mulți pași și un moment mai precis. O formă poate deci să pară puternică pur și simplu pentru că este elaborată. Complexitatea nu este o dovadă.

Excluderea. Când un ritual este prezentat drept „modul corect”, cei care nu pot sau nu vor să-l urmeze se pot simți greșiți. O formă bună lasă loc oamenilor să participe în felul lor sau să nu participe deloc.

Formă fără decor: cum funcționează Ad Unum

Când aud „practică energetică”, mulți își închipuie un cadru ritual: tămâie, muzică, lumânări, cristale, un cerc de scaune. Ad Unum face o alegere diferită, iar cercetarea de mai sus ajută la explicarea ei.

Păstrăm elementele formei care îi sprijină pe oameni și lăsăm deoparte decorul care poate distrage atenția de la experiența însăși. În practică:

  • O sală neutră. Fără arome, difuzoare de arome sau tămâie, fără muzică de fundal de niciun fel, fără lumânări, cristale sau obiecte rituale la vedere. Liniștea, ordinea, lumina caldă și o temperatură confortabilă sunt suficiente.
  • Un început clar și un final clar. Oamenii știu când începe sesiunea, cum se desfășoară și când se încheie. O sesiune durează cel mult 35–40 de minute.
  • Aceeași structură de fiecare dată. Previzibilitatea este o formă de respect: fără surprize, fără escaladare, nimic adăugat pentru a impresiona.
  • Nimic în care trebuie crezut. Nimănui nu i se cere să accepte o doctrină înainte sau în timpul experienței. Practica este trăită în wu wei, fără intenția de a face să se întâmple ceva.
  • Întrebările, la final. Reflecția și întrebările vin după sesiune, nu în timpul ei. În timpul sesiunii nu este nimic de evaluat.
  • Libertatea de a participa în felul propriu. Nimeni nu trebuie să facă un gest pentru a aparține. Oricine poate pur și simplu să fie acolo.

Aceasta reflectă modul în care Academia abordează filosofia și dezvoltarea personală: păstrarea a ceea ce ajută, spunerea a ceea ce se știe și lăsarea fiecărei persoane libere. Ideea de unitate aflată în centrul Ad Unum nu are nevoie de ceremonie pentru a fi explorată; are nevoie de prezență. Dacă vă interesează fundalul științific pe care ne sprijinim, pagina noastră dedicată științei îl reunește, iar pagina despre energie și vindecare explică modul în care ne poziționăm activitatea ca fiind complementară îngrijirii.

Șase întrebări pentru orice ritual

Fie că vă creați mici ritualuri pentru dumneavoastră, participați la o practică de grup sau conduceți una, aceste întrebări ajută la menținerea formei în slujba oamenilor.

  1. Știu cum începe, cum se desfășoară și când se încheie?
  2. Pot spune la ce servește această formă, în cuvinte simple, fără a promite rezultate?
  3. Există ceva în care mi se cere să cred pentru a participa? Este acest lucru spus deschis?
  4. Dacă sar peste un pas sau aleg să nu particip, ce se întâmplă? Este această libertate reală?
  5. Crește ritualul în timp, în cost, durată sau angajament? Cine beneficiază de această creștere?
  6. Mă lasă mai prezent și mai liber sau mai dependent de persoana care îl conduce?

Concluzie

Participanții anxioși care curățau un obiect iar și iar nu erau superstițioși. Erau oameni. În fața incertitudinii, corpul caută forma, iar forma, atunci când este clară și blândă, le oferă oamenilor un loc pe care să stea.

Acesta este răspunsul modest la întrebarea de ce funcționează ritualurile. Nu pentru că pașii ar avea puteri ascunse și nu doar pentru că oamenii cred în ei, ci pentru că structura, atenția, limitele și apartenența sunt nevoi reale. Un ritual le poate împlini. Le poate și exploata. Diferența stă în onestitate: în a spune la ce servește o formă, ce susțin dovezile, ce nu a rezistat, și în a lăsa fiecare persoană liberă să rămână, să schimbe sau să plece.

O formă bună nu cere credință. Cere grijă.

Întrebări frecvente

De ce funcționează ritualurile?

Cercetarea indică faptul că ritualurile ajută în trei moduri: reglează emoțiile dând structură momentelor incerte, concentrează atenția pe pasul prezent și întăresc legăturile sociale atunci când sunt împărtășite. Aceste mecanisme nu cer credință, deși sensul le poate adânci efectul.

Care este diferența dintre un ritual și un obicei?

Un obicei este un răspuns automat la un context, care servește unui scop și se desfășoară cu puțină atenție. Un ritual este o succesiune fixă îndeplinită cu atenție, al cărei sens stă în forma însăși, nu într-un rezultat practic.

Reduc ritualurile cu adevărat anxietatea?

Anxietatea îi împinge în mod clar pe oameni spre comportamente repetitive și structurate, iar mai multe studii indică faptul că ritualurile pot ajuta la reglarea ei. Totuși, un studiu foarte citat despre ritualuri și anxietatea de performanță a fost retras în 2024, așa că dovezile trebuie considerate promițătoare, dar nu definitive.

Pot ritualurile să ajute dacă nu sunt religios?

Multe dintre ritualurile pe care oamenii le descriu în cercetări sunt personale și laice: un cântec, o plimbare, un moment de liniște înaintea mesei. Mecanismele propuse, precum structura, atenția, limitele și apartenența, nu depind de credința religioasă.

Când devine un ritual o problemă?

Când devine rigid și omiterea lui provoacă neliniște, când continuă să se extindă sau când este folosit pentru a lega oamenii de un lider sau de un grup împotriva propriei judecăți. Comportamentele repetitive persistente și chinuitoare merită atenția unui profesionist calificat.

Folosește Ad Unum ritualuri?

Ad Unum păstrează o structură clară și previzibilă, cu un început definit, o sesiune de cel mult 35–40 de minute și un final clar, într-o sală neutră, fără tămâie, muzică, lumânări sau obiecte rituale. Nu este necesară nicio credință pentru a participa. Ad Unum este educațional și experiențial și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.

Surse

Conținuturile Ad Unum au scopuri educaționale și experiențiale și nu înlocuiesc diagnosticul, îngrijirea medicală sau îngrijirea psihologică.


Guglielmo Poli, Director al Reconnective Academy International

Guglielmo Poli
Director al Reconnective Academy International
Autor al Consciousness and Healing
Fondator al Ad Unum Experience

SHARE POST

Upcoming Events